REGELE SPANIEI, JUAN CARLOS, A ABDICAT: „O nouă generație trebuie să iasă în față. Prințul Felipe este pregătit să fie rege”

Publicat: 02/06/2014, 15:07
Actualizat: 29/07/2014, 21:02

Regele Spaniei a abdicat. Premierul de la Madrid, Mariano Rajoi, a primit, luni, declarația de abdicare a lui Juan Carlos, care a stat pe tronul Spaniei timp de aproape patru decenii, conducând țara în era post-Franco. „Sunt convins că este cel mai bun moment pentru o schimbare”, a dat asigurări Rajoi. „Sper ca, într-un termen de timp foarte scurt, Congresul spaniol să aprobe nominalizarea ca rege” a prințului Felipe, în vârstă de 46 de ani, a adăugat șeful guvernului spaniol.

Starea de sănătate a lui Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani, s-a deteriorat constant în ultimii ani, deschizând calea unor discuții privind posibila sa renunțare la tron. În locul său, va urca Prințul Felipe, în vârstă de 46 de ani, care nu a acceptat încă formal nominalizarea de succesiune.

POVESTEA REGELUI JUAN CARLOS

POVESTEA VIITORULUI REGE AL SPANIEI, FELIPE

La câteva ore după declarația primului-ministru spaniol privind abdicarea, Casa Regală a difuzat un discurs înregistrat al regelui Juan Carlos, în care monarhul își explică decizia retragerii de pe tron. gândul a transmis LIVE TEXT principalele declarații ale regelui.

UPDATE 14:15 Juan Carlos a informat că a luat decizia abdicării în momentul în care a împlinit 76 de ani, adică în 5 ianuarie 2014, pentru a oferi „stabilitate”, într-o „eră nouă a speranței” în care intră Spania.

UPDATE 14:12 „Vreau să îmi exprim recunoștința pentru poporul spaniol și față de cei care m-au ajutat. Voi purta mereu Spania în inima mea”

UPDATE 14:11 „Vreau ce e mai bine pentru Spania”. „Singura mea ambiție a fost să contribui la bunăstarea și libertatea poporului spaniol”.

UPDATE 14:10 „Prințul Felipe este matur și pregătit pentru rolul de rege”.

UPDATE 14:05 „Când am fost încoronat, acum aproape patru decenii, mi-am propus să îi ajut pe cetățeni să-și aleagă reprezentanții și ducă Spania mai departe”. Regele s-a declarat foarte mândru de parcursul Spaniei post-Franco. „M-am bucurat de succesele voastre și am suferit când v-a fost greu”. A vorbit despre un „impuls pentru reînnoire”. „În căutarea acestui viitor, o nouă generație trebuie să pornească la drum. O nouă generație trebuie să iasă în față. E nevoie de oameni mai tineri, cu energia necesară pentru a realiza reformele pe care răscrucea la care am ajuns le presupune”.

De asemenea, Casa Regală a publicat, în urmă cu câteva minute, atât declarația de abdicare, cât și o fotografie din timpul acestui moment istoric pentru Spania și Europa.

Sursa imagine: Casa Regală a Spaniei/Twitter

Deși este apreciat pentru rolul pe care l-a avut în tranziția Spaniei către democrație, popularitatea lui Juan Carlos a scăzut în perioada recentă, pe fondul mai multor scandaluri în care a fost implicată Casa Regală. O astfel de controversă a fost momentul în care, deși Spania era lovită dur de criza economică, regele a mers într-o extravagantă vânătoare de elefanți în Botswana, în 2012, călătorie în care și-a fracturat șoldul și a fost supus unei operații în țara sa. Confruntat cu valul de critici, a fost nevoit să își admită ulterior greșeala. Scuzele și regretul nu i-au convins pe cei de la World Wide Fund for Nature, care l-au dat afară din funcția de președinte de onoare.

Decizia abdicării regelui Spaniei a fost anunțată de șeful Guvernului, Mariano Rajoy, care a mai spus că, cel mai probabil, prinicipele Felipe va prelua tronul. Potrivit Le Monde, care citează presa spaniolă, această decizie este motivată de „criza instituțională”, care traversează țara.

„Sper să fie o dovadă a maturității democrației noastre”, a comentat Rajoi.

Imagine din momentul abdicării//Sursa: Casa Regală a Spaniei/Twitter

Regele vrea să se adreseze „personal spaniolilor (luni) dimineața”, a adăugat Mariano Rajoy.

Șeful Guvernului spaniol a convocat „un Consiliu de Miniștri extraordinar” marți. În vederea acestui proces de abdicare, va fi „necesar să fie aprobată o lege organică”, a subliniat el.

Regele Juan Carlos „a fost cel mai mare promotor al democrației noastre”. El este „cel mai bun simbol al vieții noastre împreună în pace și libertate”, a adăugat premierul Rajoy.

Juan Carlos, care a urcat pe tron la moartea lui Francisco Franco, în noiembrie 1975, și-a construit popularitatea conducând tranziția în Spania către democrație, după care s-a confruntat cu un final de regim marcat de probleme de sănătate și scandaluri, scrie Mediafax.

FOTO: AFP/Mediafax

Le Figaro prezintă viitorul cuplu regal al Spaniei, Felipe și Letiția. De menționat că viitoarea regină, în vârstă de 41 de ani, este o fostă jurnalistă. Cei doi s-au logodit în noiembrie 2003 și s-au căsătorit în 22 mai 2004. Ei au două fiice împreună.

Vom reveni cu amănunte

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!